Timisoreana iti propune inca trei locuri de care sa-ti amintesti - Arcul de Triumf, Palatul Cotroceni si Hotel Cismigiu

Timisoreana continua povestile despre locurile ce merita sa ne ramana in memorie si pe langa care, atunci cand trecem, nu trebuie sa le privim doar plasate in contemporan, ci sa le stim si o parte din istorie.

Palatul Cotroceni



Palatul Cotroceni a fost initial, cu peste 300 de ani in urma, o manastire. Ctitorie a domnitorului Serban Cantacuzino inaltata de dealul Cotrocenilor, manastirea cuprindea un teren vast, cu diverse anexe asa cum se construiau in mod obisnuit lacasele religioase.

"Pe varful ascutit al liniei de fuga a unei perspective indepartate, pe culmea unei ridicaturi, palatul se inalta pe locul ocupat in secolul al XVII-lea de o sihastrie inchinata sfintilor Serghei si Bacchus. Tinutul apartinea domnului Serban Cantacuzino - domn al Tarii Romanesti intre 1668-1688. " (Paul Morand, Bucuresti, p103)

Principele Carol I isi stabileste ulterior resedinta de vara in vechile case domnesti de la Cotroceni. In 1883, Guvernului Romaniei i se deschide un credit in valoare 1 700 000 de lei pentru demolarea vechilor case domnesti si constructia palatului. In incinta manastirii, prin urmare, si-a propus Carol I pe la 1880 sa ridice un palat care sa ii fie resedinta in Capitala.

Pornind de la planurile initiale in stil clasic venetian (somptuos) ale lui Paul Gottereau si prin contributiile si interventiile ulterioare ale altor arhitecti inclusiv din perioada comunista, Ansamblul Cotroceni - manastire, muzeu, resedinta prezidentiala -  a capatat o forma finala mai greu de incadrat unui anumit stil arhitectonic.

"Arhitectul francez Gottereau, insarcinat cu cladirea noii resedinte, a facut si mai rau, fiindca a distrus intreg palatul vechi, inclusiv zidurile de caramida ale fortificatiilor, si n-a mai lasat in picioare din aceasta cetate pe jumatate regala, pe jumatate fermiera, decat mica ei biserica." (Idem)

Aripa nordica a fost remodelata in stil neo-romanesc de catre arhitectul Grigore Cerchez, acesta adaugand o sala mare cu terasa la nivelul superior si doua foisoare cu coloane, unul dintre acestea replica a celebrului foisor de la Hurez. Principesa Maria si principele Ferdinand isi stabilesc resedinta la Cotroceni in martie 1896.

Arcul de Triumf



Desi ceea ce vedem acum este din anii 1935-36, conceptul de poarta monumentala care sa sarbatoreasca trupele triumfatoare exista din 1878, cand dupa razboiul de independenta s-a ridicat un Arc similar, dar pe vremea aceea probabil Romania incepuse sa se imbolnaveasca deja de superficialitatea si graba care o caracterizeaza si acum si Arcul s-a deteriorat rapid.

Cateva decenii mai tarziu, un nou razboi cerea o noua sarbatorire a eroilor veniti pe scut si sub scut. In 1922 s-a ridicat un alt Arc, materialul de constructie fiind aproape in totalitate lemnul, pe sub care au defilat trupele din primul razboi mondial. Scopul nu a fost doar celebrarea trupelor, ci si a familiei regale - desi Ferdinand era rege din 1914, incoronarea sa a avut loc in 1922 (video aici).

Inca o decada mai tarziu, Bucurestiul in plina dezvoltare arhitecturala a hotarat ca amintirea eroilor merita ceva mai bun si mai stabil, astfel incat Arcul a fost refacut din piatra, intre 1935-36, sub bagheta arhitectului Petre Antonescu. Pe frontispiciu scrie:

Dupa secole de suferinte crestineste indurate si lupte grele pentru pastrarea fiintei nationale, dupa apararea plina de sacrificii a civilizatiei umane, se indeplini dreptatea si pentru poporul roman prin sabia Regelui Ferdinand cu ajutorul intregei natiuni si gandul Reginei Maria

Populatia– in special asociatiile fostilor luptatori din Primul Razboi Mondial – a contribuit cu peste 7 milioane de lei la constructia monumentului, ca urmare a subscriptiilor lansate in 1935 de Ministerul Apararii Nationale. Din aceste fonduri, Arcul de Triumf a fost definitivat in cursul anului 1936, fiind inaugurat la 1 Decembrie 1936, la 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania.

La eveniment au participat regele Carol al II-lea, regina Maria, printul mostenitor Mihai, membri ai Guvernului si invitati de onoare din Romania si strainatate.

Hotel Cismigiu



Hotel Cismigiu, fostul Palace Hotel, a fost prima cladire construita pe Bulevardul Regina Elisabeta in anul 1912. Palace Hotel se leaga de numele inginerului macedo-roman, Nicolae Nacu Pissiota, nascut in 1860 la Hrupiste, in Grecia. El a obtinut o bursa la Paris, la Scoala de Drumuri si Poduri, iar dupa terminarea studiilor, a venit in Romania si a cerut naturalizarea, care i-a fost acordata.

Inginerul a conceput structura metalica de rezistenta a cladirii, iar varul sau, Arghir Culina, a fost arhitectul hotelului. Pissiota a murit in 1940, dar familia sa a detinut cladirea pana in 1948, cand a fost nationalizata de comunisti. De atunci, hotelul s-a numit Cismigiu.

In Micul Paris, Cismigiu era unul dintre hotelurile cu cele mai multe locuri din Bucuresti: avea aproximativ 200 de camere. Era un hotel de categoria a doua deoarece avea si camere cu patru paturi si pentru ca era central, era foarte cautat, in special de delegatii. O camera cu doua paturi era 70 de lei, iar oficialii aveau dreptul sa deconteze 45 de lei.

La fel de vestita ca si Hotel Cismigiu, era la vremea aceea, Beraria Gambrinus, ce se afla la intrarea in hotel. In cartea "De la Hanul Serban Voda la Hotel Intercontinental", Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu, scriau ca afacerea Gambrinus a fost demarata de Caragiale in 1901. Ei spuneau ca saloanele berariei nu erau prea mari, nu depaseau capacitatea de 200 de locuri, insa dadeau localului un aspect intim. Beraria Gambrinus a fost singurul loc din Bucuresti unde se servea bere la halba, iar aceasta costa 3 lei.