Urmuz, intre absurditate si parodierea literaturii
Descoperit de Arghezi, care i'a scornit si pseudonimul Urmuz, Demetru Demetrescu-Buzau a plecat prea devreme din lume, printr-un suicid (1923). De-abia acum incep sa fie apreciate scrierile sale "avantgardiste", care, dincolo de umorul absurd, iau peste picior literatura, asa cum s-a scris pana acum si tot se va mai scrie.
Pe cat de revolutionar in scris, pe atat de cuminte pare sa fi trait Demetrescu-Buzau: judecator in provincie, apoi grefier in Bucuresti, la Inalta Curte. Doar gratie insistentelor lui Arghezi a debutat in presa culturala, acum zece ani (1922), cu "Palnia si Stamate". Primul volum de proza i-a aparut la sapte ani de la moarte, iar acum revistele de avantgarda il canta ca pe un precursor al "revoltei literare".
Dar sa lasam biografia si sa trecem la literatura. Un prim contact cu Urmuz poate fi zapacitor pentru cetitor. Astfel personagiul Ismail (din Ismail si Turnavitu) este "compus din ochi, favoriti si rochie" si sta intr-un borcan, iar Emil Gayk (din povestirea omonima) este ascutit la ambele parti. Ce sa mai zicem de masa "fara picioare, bazata pe calcule si probabilitati", din "romanul in patru parti" Palnia si Stamate)?
Sa te sperii sau sa razi cand lecturezi asa "dracovenii"? Recomand a doua varianta: insusi Demetrescu-Buzau citea povestirile pentru amuzamenul surorilor sale. Irezistibile sunt mai ales concluziunile/moralele: cea dela fabula Cronicari -"Pelicanul sau babita"- si cea din Plecarea in strainatate: "De vreti cu toti, in timpul noptii, un somn in tihna sa gustati/ Nu faceti schimb de ilustrate cu cel primar din Carligati".
Ambele cu atat mai nostime cu cat n'au strop de legatura cu restul textului. Nu e de mirare ca onorabilul critic Perpesicius credea acum doi ani ca scrierile urmuziene reprezinta "un joc voluntar si amuzant".
Insa creatia regretatului auctor e mai mult decat un simplu joc: Urmuz ia in deradere insasi literatura. Cheia ne este oferita in Algazy si Grummer, in momentul in care Grummer consuma si digera "tot ce ramasese bun din literatura". Palnia si Stamate, de pilda, incepe cu o descriere in traditie realista: "Un apartament bine aerisit, compus din trei incaperi principale (...)".
Apoi aluneca in bizar (o biblioteca strans infasurata in cearsafuri ude) si de-acolo in fantastic (masa bazata pe probabilitati). Conventia portretului este la randu-i dinamitata, prin imbinarea stilului literar cu cel stiintific: Stamate este un "om demn, unsuros si de forma aproape eliptica" in timp ce Ismail, am vazut deja, e "compus din och, favoritii" etc.
In acest context, aprecierea de-acum un doi ani a lui George Calinescu ("Simple elucubratii premeditate, fara un sens mai inalt") este superficiala. Insa mi-e teama va trebui sa asteptam mai multe decenii pentru a putea citi o critica de profunzime a scrierilor lui Urmuz.
Pe cat de revolutionar in scris, pe atat de cuminte pare sa fi trait Demetrescu-Buzau: judecator in provincie, apoi grefier in Bucuresti, la Inalta Curte. Doar gratie insistentelor lui Arghezi a debutat in presa culturala, acum zece ani (1922), cu "Palnia si Stamate". Primul volum de proza i-a aparut la sapte ani de la moarte, iar acum revistele de avantgarda il canta ca pe un precursor al "revoltei literare".
Dar sa lasam biografia si sa trecem la literatura. Un prim contact cu Urmuz poate fi zapacitor pentru cetitor. Astfel personagiul Ismail (din Ismail si Turnavitu) este "compus din ochi, favoriti si rochie" si sta intr-un borcan, iar Emil Gayk (din povestirea omonima) este ascutit la ambele parti. Ce sa mai zicem de masa "fara picioare, bazata pe calcule si probabilitati", din "romanul in patru parti" Palnia si Stamate)?
Chipul lui Urmuz, asa cum a fost si cum l-a vazut artistul Marcel Iancu
Ambele cu atat mai nostime cu cat n'au strop de legatura cu restul textului. Nu e de mirare ca onorabilul critic Perpesicius credea acum doi ani ca scrierile urmuziene reprezinta "un joc voluntar si amuzant".
Insa creatia regretatului auctor e mai mult decat un simplu joc: Urmuz ia in deradere insasi literatura. Cheia ne este oferita in Algazy si Grummer, in momentul in care Grummer consuma si digera "tot ce ramasese bun din literatura". Palnia si Stamate, de pilda, incepe cu o descriere in traditie realista: "Un apartament bine aerisit, compus din trei incaperi principale (...)".
Apoi aluneca in bizar (o biblioteca strans infasurata in cearsafuri ude) si de-acolo in fantastic (masa bazata pe probabilitati). Conventia portretului este la randu-i dinamitata, prin imbinarea stilului literar cu cel stiintific: Stamate este un "om demn, unsuros si de forma aproape eliptica" in timp ce Ismail, am vazut deja, e "compus din och, favoritii" etc.
In acest context, aprecierea de-acum un doi ani a lui George Calinescu ("Simple elucubratii premeditate, fara un sens mai inalt") este superficiala. Insa mi-e teama va trebui sa asteptam mai multe decenii pentru a putea citi o critica de profunzime a scrierilor lui Urmuz.
